Sa-mi pierd 3 ani umbland prin festivaluri, platind taxe de inscriere, cursuri, negative, drumuri, cazari... ca sa realizez ca jocurile sunt intotdeauna facute dinainte... Si daca esti bun, te vor incuraja sa revii pentru la anul... Si tu vii ca un prost, crezand ca poate anul trecut n-ai fost indeajuns de bun. Ba ai fost.

Si am un sentiment de neputinta pentru ca desi sunt constienta de toata mizeria din muzica, ma atrage ca un magnet energia pe care o implica sa canti pe o scena si forta pe care ti-o da muzica.

Ar trebui sa accept si sa ma las. Dar nu pot. Pentru ca sufar. Si zic acelasi lucru deja de foarte mult timp. Si ca un alcoolic, cad iar in acelasi viciu. Macar un pahar, macar un spectacol si ma las. Dar nu e niciodata ultimul. Pentru ca de aia se numeste drog, pentru ca nu poti trai fara el. Pentru ca te doare sa stii ca nu-l mai poti avea.

Si as vrea sa nu fi fost niciodata pasionata de muzica, sa nu simt ca e singurul lucru pe care-l pot face cu adevarat bine si pe care nu mi-l poate lua nimeni. As vrea sa nu mai plang gandindu-ma ca poate m-am ratat. Pe de alta parte, zi-le ratiune, zi-le: faci treaba asta pana la o anumita varsta, dupa care mai e cazul sa te si lasi. Aceeasi suferinta.

Aceeasi suferinta.